Vichy Dercos Densi-Solutions sau cum mi s-a schimbat viața + giveaway

by

Deși mama și bunica mea au un păr magnific – fir gros, des, scalpul echilibrat, eu am fost “norocoasa” care l-a moștenit pe tata care avea un păr de pisică, basically (ah, și era și pe jumătate chel la 43 de ani).

Uitându-mă prin pozele mele din copilărie, constat că eu n-am avut niciodată părul lung. Mama mă tundea mereu scurt în speranța că mi se va îndesi părul, însă plânsetele mele au fost cam singurul rezultat obținut în urma tunsorilor drastice și frecvente.

Acum să nu credeți că asta e singura problemă cu părul meu. Nu. Odată cu adolescența, părul mi s-a și îngrășat. Așadar, nu doar că mai aveam păr de-un duș, dar acum era și veșnic lipit de cap. Superb! Chiar voiam să adopt look-ul de om nespălat. Popularitatea mea era garantată!

Am încercat cam tot ce există sub soare. Game mai ieftine, apoi din ce în ce mai scumpe, doar doar oi găsi miracolul de care avea nevoie părul meu. Devenise obositor, vă zic… Mai mult de 2 zile nu puteam sta între spălări cu tot cu mama șamponului uscat.

Asta până în februarie când am fost invitată la lansarea noii game de îngrijire a părului de la Vichy numită Dercos Densi-Solutions. Sincer să vă spun, nu aveam deloc speranțe mari așa că am și amânat folosirea gamei până când am terminat ce-aveam în baie pe vremea aia.

Numa bine că i-a venit rândul și lui Densi (cum îmi place mie să-l alint) și m-a dat cu roatele în sus. Care mă urmăriți pe Instagram, știți deja șpilul că doar v-am înnebunit pe stories 😀

Să vă spun câte ceva despre gamă:

Densi-Solutions este o gamă formată din 3 produse (șampon, balsam și tratament) destinată femeilor care se confruntă cu un păr subțire și slăbit. Este potrivită pentru toate tipurile de păr. Produsele conțin Resveratrol, Stemoxidină, Filloxane și ceramide care acționează la nivelul scalpului și al firului de păr.

Conform studiilor, în 6 săptămâni densitatea părului este îmbunătățită. Ceea ce pot să confirm. Părul meu este mai dens, firul de păr este mai puternic și nu îmi mai cade la fel de mult ca înainte.

Cu toate astea, nu efectul de densifiere m-a făcut să mă îndrăgostesc de gama asta, ci faptul că mi-a echilibrat scalpul. Așa cum ziceam mai sus, trebuia să mă spăl pe cap o zi da, una nu ca să n-arăt de parc-aș fi băgat capul într-un tuci cu ulei. Sunt aproximativ 10 luni de când folosesc exclusiv gama Densi și mă spăl pe cap MAXIM de 2 ori pe săptămână. Și asta nu fiindcă obiceiurile mele de igienă ar fi devenit precare ci pentru că nu mi se mai îngrașă părul!

Dacă aveți părul gras sigur puteți empatiza cu mine și înțelegeți că entuziasmul meu e mai mult decât justificat. E o minune minunată din ceruri care mie, personal, mi-a schimbat viața.

Ce mai trebuie să știți despre gama Densi-Solutions:

  • balsamul este foarte light și poate fi folosit pe TOATĂ lungimea părului, inclusiv (și recomandat) pe scalp;
  • efectele de densificare se văd de la prima utilizare (volum instant de +62% după utilizarea șamponului alături de balsam);
  • tratamentul se folosește zilnic la nivelul scalpului. nu îngrașă firul de păr și nu lasă reziduuri;
  • gama se găsește în farmacii, la raionul de dermatocosmetice.

Și fiindcă vreau ca minunea asta să ajungă la cât mai multă lume, i-am rugat pe cei de la Vichy să îmi dea un kit complet Densi-Solutions pentru voi. Drăguți cum sunt, au acceptat, așa că avem și giveaway. Whoop, whoop!

Ce trebuie să faceți pentru a vă înscrie:

  • lăsați-mi un comentariu cu adresa voastră de email și motivul pentru care ați fi interesate să încercați această gamă
  • dați like paginii de Facebook Vichy Romania
  • dați like paginii mele de Facebook – Andra Melinte

Concursul se încheie pe 21 decembrie, câștigătoarea va fi aleasă prin random.org și anunțată aici cât și personal, prin email. Concursul se desfășoară doar pe teritoriul României.

Prin participarea la concurs, sunteți de acord ca, în cazul în care veți câștiga, datele (nume, adresă + număr de telefon, email) vă vor fi procesate pentru livrarea premiului.

Succes și cosițe de Cosânziene vă doresc!

Andra

L.E. Cu scuzele de rigoare pentru întârziere, anunț câștigătoarea giveaway-ului: Vanessa Carabin. Felicitări, draga mea!

Mulțumesc mult pentru înscrieri, mai facem curând! <3

No tags 9
125 Responses
  • Madalina Rapeanu
    decembrie 17, 2018

    Pentru ca si eu ma confrunt cu acelasi scalp cu tendinta de ingrasare
    madalina.rapeanu@yahoo.com

  • Marica Ana Maria
    decembrie 17, 2018

    Am auzit numai lucruri bune despre aceste produse si de aceea as dori sa le incerc.

  • Minoiu Irina
    decembrie 17, 2018

    Oprita_irina@yahoo.com.As dori sa incerc noua gamă Vichy pentru ca părul meu este destul de rar si as vrea sa vad daca se indeseste cu noua gamă.

  • Catalina Enache
    decembrie 17, 2018

    Adresa mea de mail este cata.enache26@yahoo.ro. As dori aceasta gama deoarece in urma celor 2 sarcini mi-a căzut foarte mult par si am ajuns sa il tund din ce in ce mai scurt. Nimic de pe piata nu are efect asupra părului meu si daca spui ca aceasta gama face minuni si dori s-o incerc si eu. Multumesc

  • Riscou Maria
    decembrie 17, 2018

    Am încercat și eu numeroase produse pt par și nimic parca nu funcționează,parul a rămas la fel de subțire ,trebuie sa îl spăl odată la doua zile și asta uneori folosind șampon uscat,un chin.Am mai văzut la tine acest produs și chiar sunt curioasa sa îl încerc !

  • Amalia Magdalena
    decembrie 17, 2018

    Sinceră sa fiu, pana acum 3 ani, mi-am cam “batut joc” de parul meu 🙁 L-am vopsit de cateva ori dar am cazut pe mainile unor oameni putin pe langa meseria lor, din generala pana la sf liceului il indreptam zilnic, deci iti poti imagina in ce hal l-am adus. Slava Cerului ca mi-a venit mintea la cap si acum am mare grijă de el. Gama aceasta cred ca m-ar ajuta si mai mult sa am grija de el si m-ar ajuta sa rezist tentatiilor de a-l vopsi sau îndrepta ❤❤❤ mail : aimeami@yahoo.com

  • Val
    decembrie 17, 2018

    Mi-as dori din tot sufletul sa testez si eu gama despre care ai vorbit in articol, tocmai pentru ca si eu ma confrunt cu problemele unui par gras si slabit,si dupa mult incercari, si eu sunt putin obosita de toate tentativele nereusite.Poate ca asta va si fi salvarea mea:)

  • Puiu Ancuta Ionela
    decembrie 17, 2018

    Doresc sa incerc aceste produse deoarece am un par foarte gras, subtire, deteriorat si care imi cade enorm, mai ales dupa sarcina, am incercat multe variante si nu am avut succes cu nimic.

  • Mdln
    decembrie 17, 2018

    Mdln.vochin@gmail.com
    As avea nevoie de aceste produse pentru ca parul meu este foarte fin😒

  • Șuibea Adina Nicoleta
    decembrie 17, 2018

    Mi-ar plăcea să încerc această gamă deoarece și eu mă confrunt cu un par gras care necesită spălare o dată la două zile. Am auzit foarte multe păreri bune despre ele și sunt convinsă că mi-ar rezolva problema capilară☺️

  • Andreea Petcu
    decembrie 17, 2018

    Eu mi-as dori sa incerc gama asta,pentru ca ma lupt cu parul gras de cand ma stiu. O zi ma spal,una nu,si tot asa. Parul arata ca naiba,este subtiat si volumul este sub nivelul marii 😂. Am incercat toate nebuniile posibile,dar nimic nu ma ajuta 🙁

  • Bianca Iacob
    decembrie 17, 2018

    Buna,Andra! Eu as vrea sa incerc aceasta gama pentru ca si eu am firul de par foarte subtire si fara volum…si alt mitiv ar fi faaptul ca nu am folosit niciodata produse Vichy si chiar as fi foarte curioasa:)
    Sarbatori fericite!
    E-mail: bianca_costea2002@yahoo.com

  • Corina Dan
    decembrie 17, 2018

    M-am regăsit în ceea ce ai scris. Parul meu se îngrașă foarte repede. O zi reușesc să îl țin și eu desfăcut, in vânt :))) , următoarea trebuie neapărat prins… Ar trebui spălat in fiecare zi și din câte știu nici așa nu e foarte sănătos… Gama aceasta mi-a atras atenția și chiar mi-ar placea sa o incerc… poate face minuni și în cazul meu. 🙂 (d.corina3@yahoo.com)

  • Ioana A.
    decembrie 17, 2018

    Știu perfect cum sta treaba . Ba la mine e și mai misto, fiind blonda, la vârfuri e uscat și la rădăcina gras. Folosesc ceva mai hidratant, hop, a doua zi trebuie spălat . Folosesc ceva pentru par gras, arat ca o matura, cu tot cu ulei 😂
    Poate am noroc și o sa testez gama, și chiar de nu, tot voi cauta gama in farmacii. M-ai făcut tare curioasa !!!
    Ioana_adumitroae@yahoo.ro

  • Talpeanu Alina
    decembrie 17, 2018

    Mi-as dori tare mult sa incerc aceasta gama, pentru ca ma identific cu ce spui mai sus in articol. Am mai incercat cateva variante de la vichy, unele au fost bune altele mai putin bune pentru parul si nevoile scalpului meu. As fi super incantata sa incerc si aceasta varianta de la Vichy. 💖

  • Emilia Mihai
    decembrie 17, 2018

    Hey, Andra! Te pupacesc si multumesc lt acest super mega review, chiar voiam sa aflu despre aceste goodies.
    Paaaai, eu chiar le-am vazut si eram in graba iar eu cum sunt un aspirator de produse neinspirate, m-am gandit sa mai astept poate aud niste pareri.
    Eu am parul destul de gras, ma spal pe par la 2 zile iar pana acum un an mergeam la salonul de la bloc sa ma spele pe par pentru ca imi puneau tot felul de masti care imi permiteau sa ma spal o data pe saptamana. Si imi si convenea pretul. dar de cand am jobul asta de sunt mereu plecata, am incercat tot felul de produse. 🙂 acum folosesc samponul bioderma si e destul de ok. Alte probleme cu parul nu am, decat ca se ingrasa super repede si mi-as dori sa incerc gama vichy:)
    Te pupic! Pe insta sunt instagram.com/emiliamihai

  • Tapoi Diana
    decembrie 17, 2018

    Chiar vreau sa incerc aceasta gama pentru că este foarte lăudată și trăiesc cu speranța că mi-ar rezolva parul gras. tapoi.diana9@gmail.com

  • Simona Tudorache
    decembrie 17, 2018

    Buna Andra! As vrea sa incerc aceasta gama pt ca am parul gras si as avea nevoie de produse specifice care sa mi ajute parul sa arate spalat si lucios mai mult timp.

  • Camelia Rus
    decembrie 17, 2018

    Adresa mea de e-mail: camelia.karda@yahoo.com
    Aș fi mai mult decât fericită să încerc și eu aceste produse, deoarece, după naștere, părul meu parcă a luat-o razna. Pe lângă faptul că se îngrașă mult mai repede, pare și tern și lipsit de volum, cu o maaaaare tendință de a se usca. So, ar fi chiar ceea ce am eu nevoie acum. Și aș împărți produsele cu soțul meu, pentru că și el are probleme cu părul care se îngrașă excesiv.
    Mulțumim din suflet pentru concurs! 🙂

  • Ana
    decembrie 17, 2018

    Buna!As dori sa incerc aceasta gama de la Vichy deoarece si eu am parul foarte gras si cade foarte mult. Si ador sa am volum la par. Multumim pentru concurs ❤

  • Andra
    decembrie 17, 2018

    ma interesează deoarece firul meu de par a fost mereu subțire si mai nou fiind agresat de la vopsea mi se rupe extrem de mult

  • Parvu Ioana Alexandra
    decembrie 17, 2018

    parvuioana99@gmail.com
    Pana acum n-am avut ocazia sa folosesc sau sa testez un produs Vichy desi am auzit doar cuvinte la superlativ despre aceasta marca si as fi foarte bucuroasa sa o pot incerca, in speranţa ca imi va putea aduce părul pe drumul cel bun deoarece nu ma mai impac deloc cu el. Are tendinte de ingrasarea, cojite si nici macar volum cu mai are.

  • Denisa B
    decembrie 17, 2018

    te inteleg perfect! si eu ma confrunt cu un par pisicos si foarte rar, mostenire de la tata. am incercat mai multe tratamente, chiar si masti naturale facute in casa dar in zadar… mi-ar placea tare mult sa incerc gama vichy. te pup cu drag
    dennise_bm15@yahoo.com

  • Daria Maria
    decembrie 17, 2018

    La fel ca si la tine, mare problema a vietii mele este si va fi ingrasarea parului. In prezent singura solutie care ma ajuta din cand in cand este samponul uscat. As fi tare curioasa sa incerc aceasta gama, cu speranta ca ma va ajuta. De ceva timp tin sa cumpar aceasta gama, insa nu am avut norocul.

  • Diana
    decembrie 17, 2018

    Am parul foarte gras, nici 2 zile nu pot sa stau

  • Claudia
    decembrie 17, 2018

    Din ceea ce ai descris despre gama partea cu un par mai puțin gras mi se pare foarte interesanta cel puțin pentru mine care trec printr o perioada mai stresantă(plus o intrare timpurie în premenopauza😂așa ca la 40 de ani) și efectiv trebuie să mă spăl din 2 în 2 zile pentru ca arăt că și când mi am pus ulei în cap😯.
    Email :barbucld1@gmail.com

  • Andriescu Roxana
    decembrie 17, 2018

    Am încercat tot felul de produse foarte scumpe și scumpe și tot am probleme cu îngrăsarea parului, cădere uscare etc.

  • Mariana Moldoveanu
    decembrie 17, 2018

    Myosu24@gmail.com. As dori sa incerc aceasta gama pentru ca parul meu nu mai e asa des si mai are si tendinta de ingrasare.

  • Chita Felicia Georgiana
    decembrie 17, 2018

    Buna! Imi doresc foarte mult acest set de la Vichy in speranta ca voi scapa de problemele scalpului meu, mai exact pe lângă faptul că am părul gras, mai fac si un soi de bubite in zona tamplelor care pur si simplu ma scot din sărite. Am fost si la dermato dar degeaba, efectiv nu scap de aceste probleme. Sper sa castig, sa incerc si aceasta gama, poate am noroc😁😘
    felicia_georgiana.chita@yahoo.com

  • Alexandra
    decembrie 17, 2018

    Mi-ar placea sa incerc aceasta gama, deoarece si eu am firul subtire si foarte slabit. Parul il spal foarte des si niciodata nu l am avut lung, deoarece se rupe.

  • Miruna
    decembrie 17, 2018

    Parul gras… story of my life. Am problema asta de cand ma stiu, practic m-am nascut sa ma spal pe par :))
    M-ar ajuta tare mult sa vad daca functioneaza si la mine.

  • Mădălina Păduraru
    decembrie 17, 2018

    Mi-aș dori să încerc aceasta gamă, deoarece am auzit doar lucruri de laudă despre ea și cred că mi s-ar potrivi tipului meu de păr.

  • Andrada
    decembrie 17, 2018

    Motivul pentru care as vrea sa incerc aceaata gama este faptul ca am exact aceleasi probleme cu parul: e subtire si se ingrasa foarte repede. Am incercat de la iei si Vichy Dercos pt parul gras si am fost multumita.

  • Corina Oprea
    decembrie 17, 2018

    Mi-ar placea sa incerc gama asta minune pentru ca asa poate scap si eu de “wet look-ul”pe care il dobandesc din a 2-a zi dupa spalare. Cu problema parului gras m-am confruntat de cand ma stiu, acum poate a venit momentul sa ii dau de furca:))!

  • Nicoleta Alexandra
    decembrie 17, 2018

    Buna, Andra!
    Sunt tentata sa incerc aceasta gama pentru ca mi se ingrasa parul extrem de repede si trebuie sa il spal foarte des si nu imi doresc acest lucru. Il mai “salvez” sa zic asa vreo 2 zile dandu-ma cu spray uscat. Nu am auzit sincer de aceasta gama, dar mi-ar face placere sa incerc produse noi si mai ales sa vad ce rezultate voi avea si eu.
    Va urmaresc pe Facebook cu numele Nicoleta Alexandra.
    E-mail: nicoleta_alexandra1993@yahoo.com

  • Soroceanu Andreea
    decembrie 17, 2018

    Pentru a avea un par mai sănătos

  • Corina Nicola
    decembrie 17, 2018

    Hei! As avea mare nevoie de aceasta gama, de ce? De ani buni parul meu se ingrasa in 2 zile, am incercat o gramada de șampoane, timp de 3 luni ma spalam o data la 5-6 zile( ca am zis sa nu ma mai spal asa des) dar degeabaaa in a doua zi deja trebuie sa folosesc sampon uscat. Este un chin, si iarna si vara tot la fel de repede se ingrasa. Mi-as dorii sa incerc aceasta gama de la Vichy💕
    Email: corynuu@yahoo.com

  • Luciana pau
    decembrie 17, 2018

    Mi-ar plăcea să încerc aceasta gama pentru ca si eu ma confrunt cu aceași problema: par gras. Pe lângă asta, am un scalp sensibil, iar firul de par e subțire si cade din rădăcină.
    Email: luciana.pau@yahoo.com

  • Gogea Andreea-Elena
    decembrie 17, 2018

    Adresa de e-mail : deea_divina84@yahoo.com
    Mi-as dori sa incerc si eu ceva dedicat parului din gama Vichy. Pana acum am folosit de la acest brand doar produse dedicate ingrijirii tenului ,care m-au multumit. Multumesc si te pup.

  • Bianca Manasia
    decembrie 17, 2018

    Mi-as dori sa încerc aceasta gamă pentru ca parul meu îmi pune mai mereu bețe in roate când îmi doresc un Look perfect intr-o zi importanta din cauza fragilității sale și nu numai. De mult timp îmi doresc un par mai des, dar nu am găsit produse care sa își merite cu adevărat banii. Sper ca voi avea ocazia sa încerc aceste produse și ca voi fi la fel de mulțumită precum ești tu! Pupici! 😘 adresa de email: biancamanasia@icloud.com

  • Bianca Manasia
    decembrie 17, 2018

    Mi-as dori sa incerc aceasta gama pentru ca parul meu imi pune mai mereu bete in roate cand imi doresc un look perfect intr-o zi importanta din cauza fragilitatii sale si nu numai. De mult timp imi doresc un par mai des, dar nu am gasit produse care sa isi merite cu adevarat banii. Sper ca voi avea ocazia sa incerc aceste produse si ca voi fi la fel de multumita de el precum esti tu! Pupici! :* adresa de email: biancamanasia@icloud.com

  • Ana-Maria
    decembrie 17, 2018

    Am parul rar si imi cade foarte mult dupa fiecare spalare. Si pe deasupra, mi se ingrasa repede. As vrea sa incerc aceste produse pentru a-mi insanatosi parul si mai ales pentru a fi mai des, lucru care ma complexeaza de cele mai multe ori cand vad alte fete cu ce te miri podoabe capilare si eu sunt pe minus cand vine vorba de par.

  • Simona Vlad
    decembrie 17, 2018

    Fir subtire, par gras, mai ales acum iarna daca mai pun si caciula, s-a terminat magia! Chiar am nevoie sa incerc noua gama, m-am identificat perfect cu ce ai scris!

  • Diaconu elena
    decembrie 17, 2018

    Îmi doresc gama pentru ca parul meu se îngrășa foarte repede

  • Anca
    decembrie 17, 2018

    Am încercat și eu șamponul, a avut aceleași rezultate ca și cele prezentate de tine și sunt tare curioasă de efectul tuturor produselor din kit.
    E-mail: anca.01.suciu@gmail.com

  • Carmen Tobias
    decembrie 17, 2018

    Oh, de cand ma stiu am par pisicos, cum ziceai si tu. Atat de tare ma supara, incat tin minte ca eram la gradinita si il impleteam seara ca dimineata sa am cat de cat volum. Inevitabil, aratam ca si o oita explodata. Si acum mai am apucaturi din astea, dar acum am bigudiuri. Asa ca nu mai arat a oita, ci a pudel direct…

    handmadebycarmentobias(@)yahoo.com

  • Ştefănescu Ioana-Cătălina
    decembrie 17, 2018

    Şi mama mea are un păr super bogat şi frumos! Eu însă nu sunt atât de norocoasă deoarece am părul super gras şi firul de păr se rupe foarte uşor. Am încercat foarte multe produse şi măşti dar fără rezultat. Chiar mi-aş dori să încerc acest kit.
    Pupici!

  • Indira Dumitrescu
    decembrie 17, 2018

    Am rezonat perfect cu descrierea parului tau, exceptand faptul ca am parul destul de des (saru’ mana, genă maternă). Te puup, Andra!!😘😘

  • Luna Popescu
    decembrie 17, 2018

    As dori si eu sa gasesc un produs minune care sa se potriveasca parului meu.
    Mail: lunapopescu09@gmail.com
    Te urmaresc si pe facebook si pe instagram:). Super blogul tau!…

  • Claudia
    decembrie 17, 2018

    Produsele Vichy sunt de foarte buna calitate si sunt curioasa ce pot face in privinta parului meu cu tendinta de ingrasare 😊
    cllaudia.mihaella@yahoo.com

  • Bianca
    decembrie 17, 2018

    Am aceeași problema cu parul meu gras. La mine se Adaugă si problema unui ten gras, dar asta e alta poveste. Mi-ar plăcea tare mult sa văd ce efect are asupra parului meu, mai ales ca in ultima perioada imi pică atât de mult par încât simt ca o sa rămân fără podoaba capilară.😄
    biancabadicescu@yahoo.com

  • Benchea Madalina
    decembrie 17, 2018

    Doresc sa încerc aceasta gama deoarece am firului parului subțire și se îngrășa repede.
    Sunt foarte curioasa de ea , deoarece tie îți place atat de mult.
    Mail : madiii.madalina@yahoo.com

  • Noema.I
    decembrie 17, 2018

    Bună Andra! Pe mine m-ai facut foarte curioasa de acesta gama. Si eu am un par foarte fin si scapl seboreic, trebuie sa ma spăl zilnic, ca sa nu spun ca vara daca ma spal dimineata seara trebuie sa ma spăl iar…😥 Sunt curioasă daca m-ar putea ajuta in acest sens si pe mine. Pupichi 😘🤗😂
    noemaiolanda5@gmail.com

  • Mirabela
    decembrie 17, 2018

    Buna, mi-as dori sa incerc aceasta gama deoarece dermatologul la care am fost mi-a recomandat Seleniu si Zinc pentru 2 luni si sincer nu vad nici o imbunatatire in stoparea caderii parului si a indesirii lui.

    Si daca aceasta gama echilibreaza sebumul scalpului, e perfect 🙂

  • Dalila
    decembrie 17, 2018

    Eu as dori sa incerc gama Dercos Densi-Soluions pentru ca m-am regasit in descrierea ta. Par care se ingrasa foaaarte repede si necesita spalare la doua zile, fir subtire, tern, lipsit de volum. Si daca spre deosebire de tine, eu il am lung, uneori e mai rau asa, intrucat din cauza ca se ingrasa repede il tin foarte mult prins. Si acum sunt o proaspata mamica, iar spalatul pe cap devine din ce in ce mai des un lux programat cu mare atentie inainte. Pentru ca nu mai am timp sa imi fac de cap cum vreau. Asadar, m-ar ajuta foarte tare sa incerc gama de la Vichy.

  • Roxana Dumitrașc
    decembrie 17, 2018

    Mi se îngrașă parul foarte repede și am încercat cam orice . Sper sa incerc și gama asta și să vad o minune .
    roxanadumitrasc96@gmail.com

  • Andreea
    decembrie 17, 2018

    Buna,Andra! Sunt curioasa sa incerc gama aceasta,pt ca si mie mi se ingrasa parul super repede si m-am saturat sa-l spal o zi da una nu. Te pup. E-mail: Andreea.c1995@yahoo.com

  • Simona Elena
    decembrie 17, 2018

    Mi-as dori tare mult sa incerc gama pentru ca ma confrunt cu aceeasi problema a parului gras..si cand nu trec nici 20 de ore de cand te-ai spalat si deja parul capata un aspect neingrijit..e un chin. Adresa mea de mail simonaelena.alaci@yahoo.com

  • Vanessa Carabin
    decembrie 17, 2018

    Bună Andra,

    Eu sincer vreau să încerc gama pentru că îți citeam review-ul și aveam o atitudine tip “oare vorbește despre mine? Is she my doppelganger?”
    Părul meu e ceva deosebit, 3 fire pe 3 cărări, care după prima zi de spălare, arată de vis. Not.
    Așa că vreau și eu să-l cunosc pe Densi. Poate ne auzim la vanessaandrada21@yahoo.com

  • Tiplea Roxana
    decembrie 17, 2018

    Mi as dori sa le incerc pentru ca parul meu este decolorat si foarte uscat si totusi se ingrasa foarte repede. Cred ca ar fi niste produse care mi s ar potrivi.

    Roxana.tiplea@yahoo.com

  • Alexandra Topçular
    decembrie 17, 2018

    Buna Andra,vreau sa castig aceasta gama deoarece ma confrut cu aceeasi problema, in plus dupa o sarcina parul s-a rarit si mai mult in special zona frontala.Am parul subtire pisicos cu radacina grasa si varfuri uscate si imi doresc sa am parul de altadata .
    Aylintopcular@gmail.com

  • Alla mese
    decembrie 17, 2018

    Buna Andra!
    Momentan folosesc Vichy Dercos anti matreata. Intr-adevar a facut minuni dupa zecile de sampoane si tratamente incercate inainte. Ma tenteaza acum si alte game de la ei, din moment ce matreata nu mai prezinta asa mare problema pt mine acum.
    Te pup

  • Denisa
    decembrie 17, 2018

    mariandenisa1994@gmail.com pentru ca vreau sa imi schimbe si mie viata

  • Ana
    decembrie 17, 2018

    Bună, Andra! Folosesc deja șamponul din gama Densi-Solutions și într-adevăr este miraculos. Însă sunt curioasă cum este și tratamentul 😉
    (ana_cotlearenco@yahoo.com)

  • Oana Pop
    decembrie 17, 2018

    Salutare om frumos! Am vazut la review-urile de empties pe care le-ai facut pe instagram recomandarile pe care le-ai facut la aceasta gama. De asemenea, am vazut ca Andreea Balaban a inceput sa foloseasca produsele Vichy Dercos. Intotdeauna am avut firul de par subtire si probleme cu densitatea capitala, tocmai de aceea consider ca acest giveaway este oportunitatea perfecta pentru a incerca aceasta gama de produse! Iti multumesc pentru tot ce faci pentru noi! O saptamana usoara iti doresc si la cat mai multe recomandari de acest gen! Pupici

  • Mihaela
    decembrie 17, 2018

    Buna, Andra! La fel ca si tine, si eu ma confrunt cu un par gras, fir subtire si nu am gasit o gama de produse care sa ma ajute in sensul asta. Astfel, gasesc potrivit giveawayul tau pentru a putea incerca aceste produse.
    (ingritt_misha@yahoo.com)

  • Nicoleta Agache
    decembrie 17, 2018

    Buna, Andra!Si eu am probleme cu parul.Se ingrasa la radacina si este uscat la varfuri.

  • Nicoleta Agache
    decembrie 17, 2018

    Buna, Andra!Si eu am probleme cu parul.Se ingrasa la radacina si este uscat la varfuri.Adresa mea de e-mail : niky_agache76@yahoo.com

  • Ciobanu Corina
    decembrie 17, 2018

    corinaviorel33@yahoo.com
    Mi-as dori sa încercat aceasta gata deoarece sunt curioasă daca face ceea ce zice. Eu am un par care se îngrașă foarte repede si nu imi gasesc nici un șampon care sa imi lese parul matasos de la rădăcina la varfuri.😘😘😘😘😘

  • Ana-Maria Gyurics
    decembrie 17, 2018

    Parul meu este dezastruos,parca este un ghem 😂
    anamariatapirlan@gmail.com

  • Neagu Ioana Andreea
    decembrie 17, 2018

    As dori sa incerc aceasta gama deoarece parul meu este subtire si rar…atat de rar incat cateodata am impresia ca am chelit :)) ..plus ca dupa ce am nascut mi-a cazut foarte mult parul si de atunci nu si-a mai revenit..am 2 fire ..2 paie

  • Larisa
    decembrie 17, 2018

    Am acelasi tip de par ca al tau,deci sunt foarte curioasa cum o sa mi schimbe viata:))
    Email: lazarescularisamihaela@yahoo.com

  • Patricia Mehedinti
    decembrie 17, 2018

    Adresa mea de mail: cami_cute_99@yahoo.ro
    Imi doresc mult sa incerc aceste produse pentru ca la fel ca si tine, ma confrunt cu aceste probleme si am doar 19 ani. Ma spal foarte des pe cap si e un cerc vicios. Vreau par frumos si sanatos.

  • Loredana Dragu
    decembrie 17, 2018

    Buna, Andra! As fi interesata sa incerc produsele Vichy, din gama Dercos Densi-Solutions, deoarece doresc tot ce este mai bun pentru parul meu lung. Sunt in permanenta in cautarea unui kit care sa ma ajute in acest demers, cu “micile probleme” ale parului, chiar sunt increzatoare ca aceasta gama nu ma va dezamagi si cred ca va functiona si in cazul meu. Multumim pentru pont! :*
    iulialoredanamatei@yahoo.com

  • Roxana Cordls
    decembrie 17, 2018

    Si eu ma confrunt cu par gras si caderea excesiva a patului. Mi-as dori tare mult sa vad ce rezultate as avea cu aceasta gama de produse!

  • Grosu Denisa
    decembrie 17, 2018

    Mi-aș dori foarte mult sa testez acest kit pentru ca ma confrunt și eu cu un par gras, fragil și fără pic de volum. Am încercat foarte multe produse pana acum dar nu am obținut rezultate.

  • Janina Filip
    decembrie 17, 2018

    La fel ca tine, și eu am un păr subțire, rar și care se îngrașă la 2-3 zile. Găsisem în vară un șampon care mai rezolva problema îngrășării, dar îmi usca scalpul.Am zis să îl folosesc, deci mi-a plăcut destul de mult fiindcă am terminat 2 tuburi, deși de obicei eu nici nu terminam unul. De curând, am tot văzut mediatizată gama Dercos, motiv pentru care am plănuit să îmi iau și eu șamponul din gama pentru păr gras, așa că în zilele următoare dau fuga la farmacie. Îmi ador părul, de la culoare până la lungime, dar dacă ar fi mai des, ar fi mai ok. Deci, sper să pot câștiga să mă pot convinge și eu.
    E-mail:filipjaninadaniela17@gmail.com

  • Alexandra
    decembrie 17, 2018

    Bună Andra. Și eu am problema cu un par care se îngrașă foarte repede și as vrea sa vad dacă are efect și pentru mine Vichy Dercos densi-solutions.
    alexandra.bertea@yahoo.com

  • Anca
    decembrie 17, 2018

    Well cam aceleasi probleme ca si tine, scalp gras si fir foaaarte subtire si par rar 🤮🤮🤮
    anca.dulgheriu@yahoo.com

  • Bianca
    decembrie 17, 2018

    Aceeasi probleme le am si eu: parul rar, fara volum si spalat o zi da, una nu. Chiar voi mergemaine sa caut gama in farmacie. Dar, nu m-as supara sa am noroc si cu random 😀
    byaella@yahoo.com

  • Stefana Madalina
    decembrie 17, 2018

    Recent am auzit de aceasta gama de la o prietena ce foloseste samponul si este foarte multumita.
    M-am tot uitat pe internet si am citit despre gama deoarece am un par foarte subtire si care se ingrasa a 2a zi dupa ce il spal 🙁 mi-as dori sa incerc Vichy Dercos Densi-Solutions sa vad ce minuni poate sa faca 😀

  • Iondlia
    decembrie 17, 2018

    Parul meu este subțire, gras și cu tendința de cadere( in special vara). Mi-ar plăcea sa încerc aceasta gama deoarece sunt curioasa dacă face ceea ce promite!
    Mult succes, Andra!
    iliesionelia@gmail.com

  • Diana M.
    decembrie 17, 2018

    Vreau sa incerc gama asta pentru ca ma confrunt cu aceleasi probleme ca si tine! dianamateescu27@yahoo.com

  • Diana Mihalceanu
    decembrie 17, 2018

    Uff si eu am aceeasi problema, trebuie sa ma spal pe cap o zi da, una nu, de multe ori am zis ca ma tund periuta si poate scap, dar nu am avut niciodata curajul asta. Am sperat ca poate sarcina va face ceva minuni, dar din pacate nu a fost parul a ramas la fel doar asupra ungiilor am vazut o schimbare. Asa ca de multi ani ma chinui cu acest par “minunat” si sper ca intr-o buna zi se va face si o minune pt el.

  • Fagadariu
    decembrie 17, 2018

    Urasc sa imi cada parul, gen ff mult, nu asa 100 de fire pe zi. Urasc parul sa nu aiba volum si sa fie fara viata. Vreau sa urle de fercire si vreau sa ajung sa zic ca il iubesc f mult

  • Luminita State
    decembrie 17, 2018

    Imi doresc sa folosesc aceasta gama deoarece am un par gras si sunt nevoita sa ma spal pe par o zi da si una nu.

  • Andreea Dan
    decembrie 17, 2018

    As dori sa incerc aceste produse pentru ca am un par foarte gras, ma spal odata la 2 zile si este foarte enervant, consum prea mult timp cu parul, prea mult sampon si prea multa apa (haha). 🙂
    Mail: andreea_dan98@yahoo.con

  • Huci Madalina
    decembrie 17, 2018

    As dori sa incerc aceasta gama pentru ca ma confrunt cu aceeasi problema, par fara volum si cu tendinta de ingrasare exagerata. Pe langa asta, este cret si daca nu l spal frecvent arat ca o oita plouata😂
    madalinahuci1596@gmail.com

  • Stanescu Ana Maria
    decembrie 17, 2018

    As dori sa incerc aceasta gama de la Vichy deoarece s am parul gras si lipsit de stralucire. email: stanescuana_maria@yahoo.com

  • Huci Madalina
    decembrie 17, 2018

    As dori sa incerc aceasta gama pentru ca si eu ma confrunt cu aceeasi problema, par fara volum si cu tendinta de ingrasare exagerata. Pe langa asta, parul este cret si daca nu l spal frecvent arat ca o oita plouata :))) daca postez 2 comentarii sa stii ca initial s a blocat pagina si nu stiu daca se postase ce am scris 😀

  • Elena
    decembrie 17, 2018

    Imi doresc aceasta gama deoarece am avut ocazia să o testez si in trecut si a facut minuni cu părul meu.

    b.elenagabriela@yahoo.com

  • Stoica
    decembrie 17, 2018

    Aceeași problema o am si eu mi se ingrasa foarte des parul si trebuie sa il spal la 2 zile, folosesc produse Vichy pentru ten, nu am incercat pentru par nimic de la ei
    g_cojanu@yahoo.com

  • Raluca
    decembrie 17, 2018

    Bunaa , Andra!
    Am neaaparata nevoie de aceasta gama deoarece parul meu , dupa toate datile in care l-am vopsit / decolorat s-a subtiat oribil de mult si e din ce in ce mai rar si fara pic de volum . Am mai incercat si alte solutii , dar din pacate mie nu mi-au fost bune ( de cele mai multe ori , aveau efect fix opus plus matreata foarte multa )
    As fi foarte fericita sa fiu eu castigatoarea si sa am parte de un par frumos si cu volum in perioada sarbatorilor .
    adamcatalinaraluca@yahoo.com

  • Larisa
    decembrie 17, 2018

    Adresa mea de email este: lariisuc_a26@yahoo.com

    Imi doresc sa incerc aceste produse datorita parului meu subtire si plictisitor care cateodata chiar nu mai sta nicicum si datorita laudelor auzite despre acest brand.

  • Ruxandra
    decembrie 17, 2018

    As fi mai mult decat bucuroasa sa primesc aceste produse din cauza faptului ca ma confrunt cu aceeasi problema a ingrasarii parului🤦🏽‍♀️

  • Cristina
    decembrie 17, 2018

    Pentru că părul meu e vai de suflețelul lui. Mă rog, poate că exagerez, dar e îngrozitor de fin. cristina.duceac@yahoo.com

  • Ruxandra
    decembrie 17, 2018

    ruxandra.carciumaru@yahoo.com
    Mi-aș dori sa experimentez și eu un par cu volum, și mi-ar prinde bine și ajutorul împotriva parului gras. ❤️

  • Ada
    decembrie 17, 2018

    Woaaa, vreau sa descopar si eu un sampon care sa ma ajute sa nu mi se mai ingrase parul atat de repede. Si eu tot cam asa ma spal, o zi da, una nu. Am incercat 100+ sampoane si inca nu ma declar multumita 🙁 Si pe langa faptul ca se ingrasa foarte repede, volumul dispare a doua zi.
    E-mail: ada_soare@yahoo.com

  • Daniel Inteleptu
    decembrie 17, 2018

    Deja folosesc samponul si balsamul, dar nu am incercat tratamentul…sunt foarte curioasa de cum vor decurge lucrurile cu aceasta gama pe parul meu care este rar, rar, rar 🙄danielainteleptu@yahoo.com

  • Miniosu Claudia
    decembrie 17, 2018

    Sunt interesata/am nevoie de acest kit de densificare a parului pentru ca dupa sarcina mi-a cazut jumatate din par si am nevoie urgenta de “reparatie” 😂
    d.claudia93@yahoo.com

  • Cris
    decembrie 17, 2018

    Pentru ca sună bine! christine_nkd@yahoo.com

  • Ruxandra Radulescu
    decembrie 17, 2018

    As vrea sa incerc aceasta gama de ingrijire pentru ca am parul fragil si destul de rar.
    ruxi.radulescu@yahoo.ro

  • Ioana Barbu
    decembrie 17, 2018

    Aș vrea să îl ofer în dar cuiva care sigur mi-ar mulțumi și s-ar bucura să-l folosească. Ai ghicit! Părului meu. :)) Mulțumim, Andra, că te gândești și la noi și că ne împărtășești din lucrurile bune care îți ies în cale. Semnat ioanabarbu81@gmail.com.

  • Ana-Maria
    decembrie 18, 2018

    Par interesante produsele. Stiu ca cele de la Vichy, gamele pentru ten cam fac ceea ce vând. Sper sa se țină de cuvânt si la capitolul par. Mi-ar plăcea să le încerc 😍 analazar94@yahoo.com

  • Ana-Maria Lazar
    decembrie 18, 2018

    Par interesante produsele. Stiu ca cele de la Vichy, gamele pentru ten cam fac ceea ce vând. Sper sa se țină de cuvânt si la capitolul par. Mi-ar plăcea să le încerc 😍 analazar94@yahoo.com

  • Ale Solomie
    decembrie 18, 2018

    Am exact aceleași probleme cu părul, dar din câte ne-ai povestit – avem o soluție! ale.solomie@gmail.com

  • Iulia
    decembrie 18, 2018

    Sunt una din ‘norocoasele’ purtătoare de scalp gras, for subtire si fără volum. De când ma știu ma confrunt cu aceste probleme și am încercat aproape tot ce e omenește posibil și as dori sa încerc și gama Vichy. Și da, și pe mine ma tundea mama în speranylta ca mi se va îndeasă parul😂.(iulia98_darau@yahoo.com)

  • Raluca
    decembrie 18, 2018

    Pentru că sunt și eu o norocoasă cu “păr de pisică” 😼
    rusu.ioana.raluca@gmail.com

  • Dumitru Adina
    decembrie 18, 2018

    Mi-aș dori să încerc aceasta gamă deoarece si eu mă confrunt cu aceste probleme. Parul meu se îngrașă foarte repede si pe deasupra se mai si rupe de fiecare dată când il pieptan 😔

  • Adelina
    decembrie 18, 2018

    Și eu mă confrunt cu aceeași problemă: păr rar, fir subțire și care se îngrașă a doua zi după ce l-am spălat. Chiar aș fi curioasă să încerc produsele.
    Email: adelina.slovac@gmail.com

  • Alexandra
    decembrie 18, 2018

    Bună Andra, văd că nu sunt singura care se trezește și nu-si amintește când a prăjit ouă în capul ei… asta mi se întâmplă zilnic! Gama de la Vichy pe care o lauzi mi-ar fi de maaaare ajutor! Apetreialexandra86@gmail.com

  • Tiana Alexe
    decembrie 18, 2018

    Am fix aceleași probleme și sunt super curioasă de gama asta.
    tianaalexe@yahoo.com

  • Cir Maria
    decembrie 18, 2018

    cirmaria@yahoo.com.
    As dori sa il incerc deoarece toata viata m-am confruntat cu par gras si rar.

  • Alexandra rosu
    decembrie 18, 2018

    Ptr ca am firul de par subtire si cade intr o “veselie”. Alexandrarosu313@gmail.com

  • Oana Alexandra Tudose
    decembrie 18, 2018

    Si eu am părul la fel de pusicos , dar am norocul ca nu se îngrașă repede , slava Domnului!! Pot sta lejer chiar si 5 zile fără să mă spăl pe cap ; în schimb sora mea are părului fin , fără volum și i se îngrașă mereu , fiind nevoită să și-l spele cam la 2 zile . Mi-ar plăcea să câștig acest pachet pentru ea , cred ca ar ajuta-o mult . Chiar aș vrea să i-l fac cadou !
    Te pup , Andra ! Crăciun fericit și Un An Nou frumos!!
    Email: oanaalexandra1010@gmail.com

  • Filip Iulia
    decembrie 18, 2018

    Pentru ca inca incerc sa gasesc produsul perfect pentru un par care se ingrasa foarte repede 😕

  • Gabriela Dumitrache
    decembrie 18, 2018

    Mi-ar plăcea să încerc gama asta, poate-poate nu mi s-o mai părea că stau cu Yeti în casă, la cât păr îmi cade. Și de-o vreme, iar am luat-o pe încercat diverse șampoane, că grăsimea pe șolduri nu e singura care a revenit.

    Sărbători frumoase!

    gabriela.dumitrache19@yahoo.com

  • Olivia
    decembrie 18, 2018

    De-a lungul timpului am încercat numeroase produse care sa ma salveze cumva de spalatul zilnic pe cap. Nu au reuşit decat sa imi facă o gaura in buget. Mi-as dori sa încerc această gamă cu speranţa ca imi va fi de ajutor.
    Mail:marcu.olivia17@gmail.com

  • ADA
    decembrie 18, 2018

    Nu demult am aflat de produsele Vichy Dercos, de-a lungul anilor am folosit Vichy insa doar cele de ingrijire a tenului.
    Ca si tine ma confrunt cu un scalp cu tendinta de ingrasare si uneori o oarecare dermatita seboreica.
    As fi interesata sa testez gama Dercos si eventual sa vad o imbunatatire a sanatatii parului meu.
    aada.la10@yahoo.ro

  • Magda Aringhe
    decembrie 18, 2018

    Buna, Andra,
    Merg pe mana ta si vreau sa testez aceasta gama. Sper sa am rezultatul de care te bucuri tu.
    Multumesc, sarbatori fericite!

  • Beauty by Sunshine
    decembrie 19, 2018

    Si eu ma confrunt cu parul pisicos si scalp cu probleme. E-mail: elenaconstanta32@gmail.com

  • Tehaniuc Teona
    decembrie 19, 2018

    Pentru ca niciodata nu sunt multumita de volumul parului meu *a girl always wants more* teonaale@gmail.com

  • Lavinia Suta
    decembrie 19, 2018

    Vreau să încerc această gamă pentru ca am observat zone în care parul meu a devenit mai rar și scalpul este destul de vizibil, iar acest aspect ma deranjează foarte tare, ca sa nu spun ca ma obsedează. Aveam parul destul de des, puternic, rezistent…nu știu ce se întâmplă cu el, ca și-a pierdut din volum. Am încercat un tratament cu extract de plante, cu efect regenerator pentru scalp, dar nu vad rezultate.
    lavy2oo8[at]yahoo[dot]com

  • Samoilescu Ioana
    decembrie 20, 2018

    samoilescu_ioana@yahoo.com
    Mi-as dori sa incerc aceasta gama pentru ca si eu ma confrunt cu parul gras de cand ma stiu si de asemenea vreau sa profit si de efectele de indesire a parului a acestei game, avand firul destul de subtire.

  • Violeta
    decembrie 21, 2018

    Oo da, nice review! M-ai convins să încerc acest set, m-ai făcut curioasă. Și eu am părul gras, chiar dacă e ondulat spre creț. Dacă am bafta să-l câștig, ar fi super, dacă nu, mi-l comand fără ezitare. Crăciun fericit!! Adresa de e-mail: busuioc_violeta91@yahoo.com